• Emisiuni
  • Clanul
  • Cea mai așteptată veste a începutului de an este aici: CLANUL revine cu sezonul 2, la PRO TV, din 19 februarie!

Cea mai așteptată veste a începutului de an este aici: CLANUL revine cu sezonul 2, la PRO TV, din 19 februarie!

Cea mai așteptată veste a începutului de an este aici: CLANUL revine cu sezonul 2, la PRO TV, din 19 februarie!

 Serialul fenomen care a ținut telespectatorii cu sufletul la gură în fața televizoarelor este tot mai aproape de revenire. Lupta dintre poliție și mafie a atins cote neașteptate în CLANUL, iar cei de acasă au realizat că este tot mai greu să fie convinși că știu tot adevărul și că pot alege tabăra din care vor să facă parte.

Primul sezon s-a încheiat cu una dintre cele mai încărcate de emoție și tensiune scene. Cu ochii în lacrimi, Magda și Vera au simțit cum un foc puternic le-a furat tot ce iubeau mai mult și le-a lăsat într-o durere amară transmisă, fior cu fior, celor care au urmărit episodul și l-au făcut lider absolut de audiență.

PRO TV anunță că începând cu 19 februarie, în fiecare duminică, povestea merge mai departe! Este vremea ca întrebările să-și găsească răspuns, ca personajele să scrie noi capitole ale vieților lor și ca cei de acasă să descopere noi intrigi care îi vor ține lipiți în fața ecranelor.

„Suntem foarte entuziasmați să împărtășim noutățile despre sezonul doi din serialul Clanul. Primul sezon a avut un succes enorm, atât din punctul de vedere al audienței, cât și al criticilor așa că nu vom dezamăgi cu noul sezon. CLANUL, sezonul 2, va fi ultima piesă din grila noastră de primăvară, după lansarea Survivor, Românii au talent, Las Fierbinți și Șef sub acoperire, așa că îi invităm pe telespectatori să-l urmărească exclusiv pe PRO TV și VOYO”, a spus Antonii Mangov, Programming Director PRO TV, înainte de începerea celui de-al doilea sezon.

Viața merge mai departe, dar cu ce preț? Cât de grave sunt rănile în urma focului? Cine se va ridica și ce vor face Tudor și David în lupta lor pentru căutarea adevărului? Sunt ei pregătiți să descopere noi și noi ramuri ale vieții pe care nu le cunoșteau? Nu ratați CLANUL, din 19 februarie, la PRO TV și pe VOYO!

CLANUL – Focul nu iartă!


Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Clanul

Articole pentru emisiune Clanul

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni